PREZENTARE PROIECT
LUIZA & MAX
I. BAIA MATRIMONIALĂ
Această baie matrimonială transcende funcționalitatea și redefinește luxul contemporan, fiind un spațiu care îmbină rafinamentul materialelor cu tehnologia de ultimă generație. Lavoarul monobloc BODIXZ EXTENDED FRAME, realizat din Corian Tecknos și decorat cu un cod de bare din lemn de nuc american, este piesa centrală a băii, emanând o eleganță atemporală. Spațiile de depozitare discrete, amplasate sub lavoar, sunt realizate din MDF, oferind suficient loc fără a distrage atenția de la designul principal.
În stânga și dreapta lavoarului, corpurile de depozitare din lemn de nuc american, combinate cu fronturi din sticlă iluminată cu LED, oferă un mix subtil de căldură și modernitate. Deasupra zonei de lavoar, un tavan cu gol acoperit de barisol translucid, iluminat cu LED, adaugă portanță și deschidere spațiului, transformându-l într-un sanctuar luminos și aerisit.
Zona de toaletă impresionează prin integrarea unui WC inteligent japonez de la Geberit, dotat cu funcții avansate: autocurățare, bideu, capac electric încălzit, telecomandă, lumină ambientală și sunet. Deasupra acestuia, un spațiu de depozitare cu fronturi din oglindă neagră amplifică senzația de lux, evocând eleganța unui hotel de 5 stele.
Cireașa de pe tort este zona de duș, gândită ca o adevărată experiență de spa. Inspirată de saunele exclusiviste ale hotelurilor de renume din Saint Moritz, zona include o banchetă curbată realizată din deck Garapa, un lemn exotic prietenos cu apa, iluminată ambiental pentru o atmosferă relaxantă. Tavanul din compozit cu efect de wave integrează un rain shower, aducând senzația de ploaie tropicală într-un cadru sofisticat.
Această baie oferă atât confortul suprem, cât și eleganța discretă a unui spațiu demn de povești de viață extraordinare, transformând rutina zilnică într-un moment de răsfăț desăvârșit.
II. BAIA COPIILOR
O explozie de bucurie și creativitate
Baia copiilor este un spațiu care îmbină perfect energia copilăriei cu funcționalitatea unui design atent gândit. Inspirată de preferințele fiecărui copil, această baie reușește să creeze armonie printr-o zonă de lavoare împărțită clar în două – "zona ei" și "zona lui" – delimitate de o placare spectaculoasă de mozaic ceramic de la CE.SI Italia, în două nuanțe vibrante.
Elementul central al băii este motanul PABLO, cel mai cool motan din lume, care "împacă" cele două lumi colorate cu șarmul său inconfundabil. Cele două oglinzi rotunde, cu rame burgundy, sunt amplasate strategic pentru a deveni o pereche de "ochelari de soare" pentru Pablo, adăugând un strop de umor și creativitate spațiului.
Lavoarele SCOLPITO burgundy, desenate de ISRA, sunt completate de bateriile cool de la GESSI Italia, aducând un aer sofisticat într-un spațiu jucăuș. În același ton burgundy, vasul de toaletă și bideul continuă tema unitară, fiind alese special pentru a evidenția ideea de design coerent și plin de personalitate.
Această baie este mai mult decât un spațiu funcțional – este un loc unde copilaria prinde formă, iar veselia devine o constantă. Motanul PABLO, culorile vibrante și elementele de design unice transformă fiecare zi într-o aventură cool și plină de bucurie.
III. BAIA OASPEȚILOR
Baia de musafiri este o veritabilă declarație de design îndrăzneț și inovator, șocând prin jocuri de lumini, materiale neașteptate și forme sculpturale. Pardoseala din microciment gri antracit oferă o bază calmă pentru placările spectaculoase din aluminiu argintiu care îmbracă pereții și peretele curbat al toaletei.
La intrare, privirea este atrasă de lavoarul Atena, o capodoperă ISRA care combină lemnul de nuc american cu marmura Nero Marquina, evocând forma unei turbine de avion. În spatele acestuia, oglinda Infinity adaugă un efect de "portal către viitor", un joc optic fascinant realizat cu LED-uri ce creează o profunzime infinită.
Toaleta TRONE este un adevărat simbol de design funcțional, un "tron" inspirat de liniile elegante ale unui Porsche retro. Rezervorul vizibil adaugă un element neașteptat, asemănător unui acvariu, iar amplasarea sa pe peretele curbat din aluminiu, iluminat discret cu benzi LED, accentuează estetica futuristă.
Tavanele extensibile Barisol împart spațiul în trei zone funcționale și estetice: un tavan translucid iluminat cu LED-uri pentru zona lavoarului, un tavan lucios orange-red vibrant deasupra toaletei și o zonă de depozitare bine ascunsă, cu fronturi din aluminiu argintiu mat. Culorile și texturile contrastante – orange-red-ul tineresc al tavanului lucios și al elementelor din MDF – adaugă energie și personalitate acestei băi futuriste.
IV. HOLUL